Sub presiunea ultimatumului sovietic, Regele Mihai I a fost nevoit să aducă la putere un guvern pro-comunist, condus de Petru Groza. Era începutul comunizării României. Pe fondul dezinteresului manifestat de anglo-americani faţă de situaţia din România, guvernul Groza a luat măsuri de consolidare în plan intern a poziţiei P.C.R. şi de sovietizare a ţării. După declanşarea Războiului Rece, drumul spre un regim de tip Stalinist a fost accelerat. Ultimul simbol al vechiului regim, monarhia, a fost înlăturat prin forţă la 30 decembrie 1947 şi proclamată Republica Populară.
Rezistenţa armată anticomunistă
Rezistenţa armată a fost o formă de opoziţie manifestată în a doua parte a anilor 1940 şi în anii 1950, când pe teritoriul întregii ţări au fost create mai multe grupuri de partizani care au luptat cu arma în mână împotriva regimului comunist. Deşi a activat în condiţii dintre cele mai vitrege, mişcarea de rezistenţă a reuşit să supravieţuiască o perioadă relativ lungă, de circa un deceniu şi jumătate. La capătul acesteia, cei mai mulţi dintre membri săi au fost ucişi în confruntările cu trupele de securitate, arestaţi, condamnaţi la ani grei de închisoare sau executaţi.
Naţionalizarea întreprinderilor
La 11 iunie 1948 a fost adoptată legea privind naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transport. Prin această lege a fost desfiinţată cea mai mare parte a proprietăţii private în domeniul economic. Mijloacele de producție și cele financiare au trecut în proprietatea statului sau, conform propagandei comuniste, a întregului popor. Naţionalizarea a fost desăvârşită prin alte acte normative adoptate în anii următori.
Colectivizarea agriculturii
Începerea procesului de colectivizării agriculturii în România a fost hotărâtă la Plenara CC al P.M.R. din 3-5 martie 1949. Prin desfiinţarea proprietăţii individuale ţărăneşti se urmărea desfiinţarea relaţiilor de tip capitalist de la sate şi preluarea controlului de către statul comunist asupra întregii agriculturi. Pe parcursul procesului de colectivizare, declarat încheiat în 1962, au avut loc numeroase revolte ţărăneşti, datorită abuzurilor înfăptuite de autorităţi.
Activitatea României în cadrul C.A.E.R.
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc a fost creat în 1949, în vederea coordonării relaţiilor economice dintre ţările lagărului socialist. Deşi prezentat ca o replică la Planul Marshall, Stalin a urmărit prin crearea CAER întărirea controlului economic al Moscovei asupra ţărilor satelite. Din 1962, România a avut o poziție critică la adresa propunerilor sovietice de integrare a economiilor din țările comuniste, preferând să-şi folosească resursele de materii prime pentru propria dezvoltare. Pe parcursul anilor 1970 şi mai ales 1980, Nicolae Ceauşescu a adoptat o atitudine mai flexibilă faţă de colaborarea în cadrul CAER.
