iaţa politică din România a suferit mutaţii importante după Marea Unire din 1918. La temelia sistemului statal a fost pusă noua Constituţie din 1923, care, prin includerea reformelor democratice promise în 1917-1918, a devenit fundamentul vieţii politice, juridice şi social-economice româneşti, până în februarie 1938.
Subminat însă de factori interni şi apăsat de presiunea evenimentelor naţionale, acest sistem democratic a fost abandonat în 1938, fiind înlocuit cu un regim monarchic autoritar. În această perioadă, România a cunoscut remarcabile realizări cultural-artistice, ştiinţifice şi tehnice.
La 22 iunie 1941, România s-a alăturat Germaniei şi aliaţilor acesteia în atacul declanşat împotriva Uniunii Sovietice. Principalul obiectiv al României l-a constituit eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, anexate de URSS prin ultimatumul din 1940. Participarea la războiul din Est a condus la numeroase pierderi în vieţi omeneşti, atât pe front, cât şi acasă, în urma bombardamentelor anglo-americane. La 23 august 1944, mareşalul Ion Antonescu a fost înlăturat de la putere şi arestat, iar România a ieşit din războiul cu Naţiunile Unite.
Rezultatele dezastruoase ale participării României la războiul antisovietic au creat în ţară o profundă stare de nemulţumire. Coroborată cu presiunile externe, aceasta a dus la înlăturarea regimului antonescian, prin lovitura de stat din 23 august 1944. Actul acesta a fost urmat de alăturarea României la Coaliţia Naţiunilor Unite în războiul antihitlerist. Totodată însă, România a fost ocupată de Armata Roşie, care a devenit principalul instrument al transformării ţării într-un satelit sovietic.
